1224. Teritoriile la est de Carpaţi, „dincolo de munţii înzăpeziţi” (ultra montes nivium), au fost luate în posesiunea bisericii apostolice (in ius et proprietatem beati Petri).
1227. Întemeierea, de către Papa Grigore al IX-lea, pe teritoriul la est de Carpaţi a episcopiei catolice a „cumanilor”, subordonată Scaunului apostolic, în fruntea ei fiind instalat frater Theodoric. Extinderea misionarismului catolic (dominician) în regiunile estcarpatice.
1234. Papa Grigore al IX-lea scrie regelui maghiar despre “vlahii” ortodoxi din Episcopia cumană de la Est de Carpaţi.
1241. Rogerius desemnează teritoriul la est de Carpaţi cu numele de „ţara episcopului cumanilor” (terram episcopi Comanorum).
1241-1242. Marea invazie mongolă, la est de Carpaţi se instaurează dominaţia mongolo-tatară.
1276-1277. Blacii, locuitori pe teritoriul la est de Carpaţi se aflau, potrivit cronicii lui Thomas Tuscus, în război cu rutenii (Bruteni).
1279, 7 octombrie. Papa Nicolae al III-lea îi cerea legatului său din Ungaria, Filip de Fermo, să cerceteze situaţia episcopiei Milcovei (probabil, este vorba de fosta episcopie a „cumanilor”), aşezată la hotarele tătarilor, unde de 40 ani nu mai păstorise nici un episcop.
1288. Papa Nicolae al IV-lea trimitea misionari în mai multe ţări din Răsărit, printre acestea se enumăra şi „ţara vlahilor”
1325-1326. Participarea “vlahilor” de la est de Carpaţi, alături de polonezi, ruteni şi lituanieni, la expediţiile regelui Poloniei, Vladislav Lokietek, împotriva Marcgrafului de Brandenburgului.
1340. În scrisoarea călugărilor minoriţi către Papa de la Roma se atestă voievodatul “Valahia” cu centru în tîrgul Siret.
1343-1346. Campanii militare ungare în teritoriile est-carpatice, în urma cărora tătarii au fost respinşi către ţărmurile Mării Negre.
1347-1349. Ungaria îşi extinde dominaţia asupra voievodatului estcarpatic cu centru la Baia, de pe valea rîului Moldova, şi reînfiinţează episcopia Milcovei (fosta a „cumanilor”). Voievodul Dragoş (1347-1354) devine vasal al regelui maghiar.