Ieremia Movilă
1595, august 25 (septembrie 5) – 1600, mai 8 (18);
1600, septembrie – +1606, iunie 30 (iulie 10)
Prin venirea boierului moldovean Ieremia Movilă în scaunul domnesc din Iaşi la finele verii anului 1595 s-a pus temelia unei noi dinastii. Acţiunea realizată a fost privită de puterile vecine ca o variantă de compromis. Schimbarea politică din Moldova îi satisfăcea atît pe poloni, cît şi pe turci şi tătari, bucuroşi de detronarea lui Ştefan Răzvan. În Polonia Ieremia Movilă era persoană cunoscută şi apreciată, căci, ceva mai înainte, îl însoţise în exil pe domnul Moldovei Petru Şchiopul de orientare filopolonă. O instrucţiune papală din 2 ianuarie 1596 îl caracteriza astfel pe Ieremia Movilă: “…de neam crăiesc, preţuit pentru vitejia şi vrednicia sa, şi pentru nobleţea sângelui său” [1].
Evenimentul produs în Ţara Moldovei din iniţiativa cancelarului polonez Jan Zamoyski, adversarul Imperiului Habsburgic, a lovit direct оn interesele Casei de Austria şi ale sateliţilor acesteia: Transilvania şi Ţara Românească. În persoana noului voievod moldovean, împăratul Rudolf al II-lea, principele Sigismund Bathory şi domnul Mihai Viteazul, nu mai vedeau un adept fidel al coaliţiei antiotomane la care Moldova se aliniase încă din 1594 prin bunăvoinţa lui Aron Vodă. În aceste împrejurări, conciliind partida turco-tătară cu cea polono-lituaniană şi, trăgându-l în ţeapă pe Răzvan Vodă, îşi începea cariera domnească Ieremia Movilă. Noul voievod era pe de plin conştient de responsabilitatea şi riscul pe care şi le asumase. Faptul rezultă şi dintr-un document de epocă: “Din mila lui Dumnezeu atotputernic, nu suntem atвt de greoi la înţelegerea şi cuget, scria Ieremia Movilă, ca să nu avem grije şi să nu gândim la datoria şi cinstea noastră…” [2]. În timpul dinastiei movileştilor, pe care o întemeia la 1595 Ieremia Vodă, ţările române, dar în special Moldova, vor reveni în sfera de influenţă a Poloniei. Marea boierime moldoveană se va ataşa polonilor din două considerente. În primul rând, ea agrea tradiţia de guvernare din statul vecin, unde puterea monarhului era limitată de prerogativele magnaţilor şi şleahtei. Apoi, în persoana acestui rival creştin al turcilor, boierii moldoveni vedeau un protector al lor în faţa Porţii.
În august 1595, Ieremia Movilă semna un act prin care se declara că Ţara Moldovei devenea “unită pe vecie cu Polonia…, membră credincioasă şi inseparabilă a Coroanei…” [3]. Voievodul îşi asuma obligaţia să contribuie la menţinerea păcii între cei doi rivali: Imperiul Otoman şi Polonia. Diplomaţia celei din urmă a convins demnitarii turci de oportunitatea schimbării produse, pentru ca spre finele aceluiaşi an şi sultanul să-l recunoască pe Ieremia Vodă ca vasal al Sublimei Porţi. Peste trei ani, în 1598, în ahd-name-ul suzeran, expediat curţii domneşti din Moldova se scria: “…să fie vilaietul Moldovei în tot timpul vieţii sale, …iar când va muri, să fie acordat fiului său” [4].
Ieremia Movilă menţinea cu abilitate echilibrul conciliator pe traseul polono-otoman, dar politica lui externă zădărnicea acţiunile lui Mihai Viteazul. După cucerirea Transilvaniei (1599), acesta intenţiona să readucă şi Moldova în Liga Creştină. Încă în 1597 Mihai Vodă îi propunea lui Sigismund Bathory să-l detroneze pe Ieremia. Refuzul principelui nu l-a descurajat, iar pregătirile diplomatice în acest sens vor continua. De fapt, relaţiile domnului moldovean cu cel muntean păreau a fi bune. Totuşi, pentru nimeni nu era un secret faptul că Ieremia Movilă dorea să-l vadă în scaunul Ţării Româneşti pe fratele său Simion. Mihai Viteazul, devenit domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului primea un mesaj de la omologul său ieşean în care se arăta: “Bucuros pentru această izbândă” [5]. În scrisoarea de răspuns Mihai Viteazul оi recomanda “prietenului iubitor” din Moldova: “să nu te potriveşti…, ci întotdeauna să fim şi să locuim ca fraţii în prietenie” [6]. Erau, fireşte, amabilităţi diplomatice şi doar atât.
Simţindu-se în nesiguranţă la Iaşi, Ieremia Movilă îşi schimbă reşedinţa domnească la Suceava [7]. Acolo fortifică zidurile vechii cetăţi, fiind astfel aproape şi de hotarul moldo-polon. Bănuielile domnului moldovean erau оntemeiate, ele adeverindu-se mai repede decât se aştepta Ieremia Movilă. După o rezistenţă, incapabilă să oprească înaintarea lui Mihai Viteazul, Ieremia s-a retras la Hotin, iar de acolo în Polonia. Pentru perioada mai-august 1600 la curtea domnească din Iaşi rămânea Mihai Vodă. El a fost primul dintre români care s-a intitulat “…Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei” [8].
Susţinut militar de Jan Zamoyski şi Stanislaw Zolkiewski, Ieremia Movilă, protejat şi binecuvântat de otomani prin mesagerul Caraiman, se pregătea de revanşă. “De ar fi uniţi împotriva duşmanilor, aceşti doi valahi (romani – n.n.) care se duşmănesc…” [9] îşi asigurau independenţa, о raportau lui Rudolf al II-lea emisarii imperiali din Transilvania, meditând asupra raporturilor existente între Ieremia Vodă şi Mihai Vodă. Deja la 4 septembrie 1600 cancelarul Zamoyski, cu un efectiv polono-cazac de circa 24 000 de oşteni, trecea Nistrul, la 6 septembrie aflându-se în faţa Sucevei.
Contingentul lăsat de Mihai Viteazul după plecarea sa la Alba Iulia n-a ţinut piept forţelor inamice. Ieremia Movilă era reînscăunat, iar Mihai Viteazul, în conjunctura defavorabilă ce se crease, a renunţat la Moldova. Ceva mai tîrziu, în octombrie 1600, cu oaste poloneză, Ieremia Movilă îl scoate pe Mihai Viteazul şi din tronul muntenesc, în folosul lui Simion Movilă. “După perirea lui Mihai Vodă (9 august 1601 – n.n.) – nota cronicarul Miron Costin – n-au mai avut Ieremia Vodă nice o dodeială de nime…” [10]. El va fi loial Habsburgilor, informându-i în anul 1605 că Poarta îi ordonase să atace Transilvania. Totodată, va avea linişte din partea tătarilor şi muntenilor.
Totuşi, restabilirea în domnie a lui Ieremia Movilă a costat scump Moldova. El îşi asumase obligaţia să plătească anual coroanei poloneze o sumă de circa 30 000 de zloţi. “Ţara este a polonilor, cetăţile ale păgânilor şi trebuie să dăm bir turcilor ca mai înainte…”, – scria cu amărăciune Nicolae Kirschner, orăşean din Baia [11]. Populaţia Ţării Moldovei era indignată de nelegiuirile mercenarilor polonezi, rămaşi pentru susţinerea domniilor propolone.
Totuşi, din punct de vedere economic şi cultural, situaţia Moldovei nu era pe atât de dramatică după cum s-ar părea. Ieremia Movilă a fost printre puţinii voievozi decedaţi în scaunul domnesc, “de moarte bună”, iar nu în pribegie, mazilit sau şi mai rău – decapitat în piaţa publică…” [12]. Anume în timpul lui s-a reanimat negoţul pe drumul comercial Istanbul – Suceava – Lvov. Avea dreptate cancelarul polon Jan Zamoyski cînd, în 1595, îl prezenta nobilimii moldovene pe noul candidat pentru domnie – Ieremia Movilă: “…boier din sângele vostru, un om cinstit şi de treabă…” [13]. Unii istorici consideră că domnia lui Ieremia Vodă a fost totuşi o epocă de regres în istoria Moldovei…”, iar implicarea Poloniei a constituit doar “o epocă de cea mai tristă amintire din istoria românească…” [14]. Sunt opinii exagerate căci, în afara oricăror discuţii rămâne aportul lui pentru păstrarea stabilităţii politice în ţară şi, nu mai puţin important, pentru dezvoltarea armonioasă a culturii. Şcolile înfiinţate la Cotnari şi Iaşi încă de Petru Şchiopul au fost luate sub protecţie domnească. Tineretul moldovean pleca la studii la Cracovia, Lvov, Cameniţa, unde, în contextul civilizaţiei latine şi est-europene studiau filozofie, istorie, artă.
În plan confesional, Ieremia Vodă s-a afirmat ca protector şi mare ctitor al Bisericii Ortodoxe atât în spaţiul românesc cât şi peste hotarele lui. Solii moldoveni trimişi de el la seimul polon erau instructaţi să ceară Poloniei catolice şi Lituaniei calvine “ocrotirea religiei ortodoxe…, păstrarea credinţei ortodoxe a ruthenilor (ucrainenilor – n.n.)”[15]. Domnul trimitea la Lvov pe meşterul Pavel Rimleanul să înnoiască ctitoria domnilor moldoveni din acea urbe poloneză – Biserica Adormirii. Mănăstirea Suceviţa din nordul Moldovei, frumoasa şi originala capodoperă a artei româneşti este şi ea ctitorie a lui Ieremia Movilă. Aceasta, cât şi alte locaşuri sfinte au fost îngrijite şi tutelate de toţi Movileştii. S-au manifestat mai ales în acest sens nepoţii săi, Petru Movilă, devenit în 1632 mitropolit de Kiev şi Miron Barnovschi-Movilă, domn al Moldovei între 1626-1629 şi 1633. Totodată, bisericile şi mănăstirile, frăţia ortodoxă din Polonia şi catolicii din ţară, au beneficiat cu toţii de danii şi donaţii băneşti. A fost întemeiată Episcopia de Huşi, iar episcopul Bernardo Quirini îl lăuda pe vodă în faţa Papei pentru grija ce o manifesta acesta faţă de biserica catolică.
În timpul domniei lui Ieremia Movilă, în Moldova se păstrau manuscrise inspirate din surse bizantine, în special Tetraevanghelul Suceviţa-24. Aceste manuscrise au servit la geneza şcolii de miniaturistică de la mănăstirea Dragomirna în frunte cu luminatul miniaturist Anastasie Crimca. Şcoala s-a manifestat plenar după moartea voievodului [16].
Viaţa privată a voievodului, a familiei şi rudelor sale a fost interesantă şi plină de zbucium. Ieremia Movilă provenea dintr-un vechi şi influent neam de boieri. Bunicul său Iaţco Hudici a fost membru оn sfatul domnesc al lui Ştefan cel Mare. Tatăl – Ion Movilă – a fost căsătorit cu Maria, fiica lui Petru Rareş, nepoata marelui Ştefan. Anume înrudirea cu Rareşii şi Lăpuşnenii au оncurajat aspiraţiile Movileştilor la tronul ieşean. Mare logofăt la curtea lui Alexandru Lăpuşneanu, Ion Movilă şi-a pierdut viaţa în urma intrigilor de “palat”. Soţia acestuia, mama viitorilor domni, a decedat după 1614 în Polonia, anterior fiind găzduită de Regia Wisniowiecki, o nepoată de-a sa.
Ieremia Movilă a avut trei fraţi: Gheorghe – devenit mitropolit, Toader – devenit postelnic, şi Simion – devenit domn. Surorile lui: Scheauca şi Greaca s-au căsătorit cu boieri pământeni, iar Mariana – a devenit soţia nobilului polon Isaia Herbut.
Ieremia a cunoscut devreme dregătoriile domneşti. Sub Iancu Sasul (1579-1582) el a fost paharnic, în timpul lui Petru Şchiopul va deveni vornic. Între 1591-1595 Ieremia Movilă s-a aflat оn Polonia. Acolo s-a căsătorit (1591) cu Elizabeta Csomortany, o descendentă din nobili maghiari ardeleni, cu care a avut o familie numeroasă. Cei trei fii: Constantin, Alexandru şi Bogdan vor lupta pentru scaunul ţării cu verişorii lor – fiii lui Simion Movilă18. Fiicele: Chiajna, Ecaterina, Maria şi Ana se vor căsători cu magnaţi din Polonia, cu excepţia ultimei, care a murit de tânără. În anul 1593 Ieremia Movilă primeşte diploma de cetăţean al Poloniei.
Una dintre fiicele voievodului – Chiajna – a fost rebotezată, după căsătorie Regina. În 1603 ea a devenit soţia nobilului Mihail Wisniowiecki, ca mai apoi să devină bunica regelui polon Mihail Korybut Wisniowiecki (1669-1673) [17].
Ieremia Vodă s-a stins din viaţă în iulie 1606, lăsând ca domn, aşa cum îi făgăduise şi Poarta, pe fiul său Constantin. Boierii, însă, le-au cerut otomanilor ca voievod pe Simion Movilă, sub pretextul că fiul răposatului vasal era prea tânăr.
1. Xenopol, A.D. Istoria românilor din Dacia Traiană. Ed. a IV-a, vol. III, Bucureşti, 1988, p. 394.
2. Panaitescu, P.P. Documente privitoare la istoria lui Mihai Viteazul. Bucureşti, 1936, p. 144.
3. Hurmuzaki, E. Documente, Vol. III-I, p. 485; Vol. XII, p. 99.
4. Mehmed, M. Documente turceşti privind istoria României, Vol. I. Bucureşti, 1976, p. 143.
5. Panaitescu, P. P. Documente, p. 96.
6. Ibidem, p. 97-98.
7. “Il signor Geremia Moghila, nobile polono, che dimorava nella citta di Succhiavia metropoli”. (Hurmuzaki, E. Documente, Vol. III-I, p. 545).
8. Giurescu, C.C. Istoria Romвnilor. Vol. II-I, Bucureşti 1937, p. 268.
9. Hurmuzaki, E. Documente, Vol. XII, p. 375.
10. Costin, M. Op. cit., p. 24.
11. Citat după: Giurescu, C. C. Op. cit., p. 234.
12. Ibidem, p. 236.
13. Hurmuzaki, E. Documente, Vol. III, p. 256.
14. Giurescu, C.C. Op. cit., p. 235 şi Sârbu, I. Relaţiile externe ale lui Matei Vodă Basarab 1632-1654 / Cu privire la istoria Orientului European. Timişoara, 1992, p. 34.
15. Panaitescu, P. P. Documente, p. 44 şi p. 102-104.
16. Dragnev, Emil. O capodoperă a miniaturii din Moldova medievală. Tetraevanghelul de la Elizavetgrad şi manuscrisele grupului Parisinus graecus 74. Chişinău, Civitas, 2004.
17. Vezi: Zabolotnaia, Lilia. Raporturile dinastice şi rolul “diplomaţiei de mariaj” în relaţiile moldo-polone în a doua jumătate a sec. al XIV-lea – mijlocul sec. al XVII-lea. Chişinău, 2004, p. 86.
Sursă: Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005, p.150-153.